Regula celor 90 de secunde

Regula celor 90 de secunde

Știai că orice emoție puternică din corpul nostru dispare după 90 de secunde de când s-a declanșat? Altfel spus, durează 90 de secunde ca  efectul ”chimic” al unui hormon să dispară din corpul tău, după ce acesta a fost eliberat în organism, ca reacție a unui proces mental.

Hormonul stresului, cortizolul, face și el parte din această categorie. Imaginează-ți cum ar fi să nu mai fii atât de reactiv la orice emoție negativă care apare, cum ar fi să nu îți amplifici starea negativă declanșată de diferite contexte/circumstanțe care îți provoacă stres, din nou și don nou. Viața ta ar fi mult mai frumoasă și mai liniștită.

Tot ce trebuie să faci este:

  1. Să conștientizezi emoția generată – este foarte important să devii conștient de ceea ce simți, pentru a putea controla situația și de a acționa în interesul tău sau al persoanei cu care interacționezi.
  2. Să lași emoția să îți traverseze corpul fără să-i opui rezistență – chiar dacă simți că se intensifică; în scurt timp va dispărea.

Vei vedea că emoția își pierde din intensitate și începi să gândești mai clar. S-ar putea să mai observi apoi că nu exista de fapt nicio problemă, dar pe care tu ai fi creat-o/amplificat-o, hranind-o cu gândurile tale și inevitabil făcându-ți rău.

Citește și: Gânduri negative vs gânduri pozitive

Cheia este să nu mai fii atât de reactiv la orice situație care declanșeaza emoții puternice. Pur și simplu lasă-le să apară și să dispară, fără să le mai amplifici, întorcându-le pe toate părțile. Da, este un exercițiu, o chestiune de învățare. Dar pentru binele tău și al altora, nimic nu poate fi prea greu … N-am dreptate? 🙂

One Reply to “Regula celor 90 de secunde”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.